Cum a trecut timpul ...

Cum a trecut timpul?! Pe 5 decembrie s-a implinit un an de zile de cand suntem cu totii in Italia. Privind in urma, totul pare atat de actual, atat de prezent, de parca mai ieri eram cu totii la aeroport, parca mai ieri cautam cu disperare o locuinta in care sa stam, in care sa facem si noi sarbatorile. Iata ca dupa un an de zile de supravietuit in Italia .... chiar am supravietuit....la propriu. Matei se simte bine, este inca sub stricta supraveghere a doctorilor, insa cu cat ni se spune sa venim la rar la control si analize, cu cat i se reduc dozele medicamentelor pe care le ia Matei, cu atat inseamna ca lucrurile evolueaza bine, in directia mult visata de noi toti.
Asadar pe data de 19 octombrie am iesit din boxa. Ma intorc putin in timp caci nu am mai scris de mult si, intr-un fel, simt ca sunt dator sa ofer cateva amanunte legate de toata aceasta perioada, macar pentru toti cei care ne-au ajutat, ne-au sustinut, ne-au incurajat, dar si pentru cei care, desi nu-i cunoastem, ne-au trimis un gand bun, oricand binevenit.
Dupa 50 de zile de stat in boxa, am iesit la "lumina". Nu stiu cat am mai fi rezistat. Statul acolo, inauntru a fost cumplit de greu, iar daca pentru noi a fost asa, va dati seama cum s-a simtit Matei stand aproape tot timpul in pat, abia daca facea cativa pasi, conectat 24 h la tot felul de aparate, administrandu-i-se tot felul de tratamente, cantitati impresionante de antibiotice si alte medicamente, incat te intrebai cum mai rezista. Cu toate acestea, a rezistat mai bine decat noi doi la un loc. Asta a fost probabil singurul lucru care ne dadea putere pentru a doua zi, vazand-l pe Matei ca nu se plange de absolut nimic. Este un dar de la Dumnezeu.
Dupa ce-am iesit din boxa, in urmatoarele saptamani, ne-au chemat de 2 ori/saptamana la spital pentru analize. La inceput, valorile din sange ale lui Matei erau destul de scazute, din punctul nostru de vedere, insa toti doctorii spuneau ca probabil noua maduva este mai lenta si ca ceea ce conteaza este rezultatul de la aspiratie care a dovedit ponderea de 100% a noii maduve in corpul lui Matei. Prima aspiratie s-a facut la 20 zile dupa transplant. Apoi, la 45 de zile dupa transplant i s-au facut alte teste de compatibilitate din sangele periferic, si acestea tot 100% au iesit. La un moment dat, doctorii ne-au spus chiar ca nu mai este nevoie sa-i faca a doua aspiratie de maduva la 60 de zile de la transplant caci situatia lui este buna. Insa, valorile erau oscilante, adica globulele albe nu cresteau asa cum am fi vrut noi, asa cum stiam ca ar trebui sa cresca. Toata lumea ne asigura ca nu avem de ce sa ne facem griji. La un moment dat, doctorii ne-au spus ca, totusi, au decis sa-i faca si a doua aspiratie de maduva, ca sa fie siguri. Pe moment ne-am ingrijorat putin stiind ca anterior hotarasera altceva. Dar ne-am zis ca e mai bine asa. Si, multumita lui Dumnezeu si cea de-a doua a scos la iveala acelasi rezultat foarte bun: 100% maduva noua.
In continuare mergeam de 2 ori/saptamana la spital pentru aceleasi analize si teste. Incet-incet valorile au inceput sa se "miste" bine. Insa, intr-o zi, acum circa 2 saptamani, dintr-o data Matei a facut temperatura, brusc avea 38,7. Ne-am dus imediat la spital unde, in acea zi, a fost extrem de greu caci temperatura i-a crescut la 39,7 si timp de aproape 6 ore Matei a stat tot timpul cu pungi de gheata pe corp si pe cap, desi in paralele i s-au facut tot felul de teste pentru eventualele infectii, virusi, bacterii etc. Si desi i se administrau tot felul de antibiotice, desi statea cu gheata pe el, temperatura nu-i scadea foarte mult. Hemoglobina ajunsese la 7,7, trebuia sa i se faca si transfuzie, insa din cauza febrei nu se putea face. La un moment dat, cand avea 38,4 au decis sa-i faca totusi tranfuzia, insa la scurt timp i-a crescut febra, dar si tensiunea si atunci i-au oprit transfuzia. Abia spre ora 1 dimineata, febra a inceput sa coboare si i-au putut face transfuzia. Cu acea ocazie, am stat internati in spital 5 zile. Nu am crezut ca voi mai vedea vreodata interiorul unei camere de spital noaptea, ca voi mai vedea vreodata hainele acelea speciale pentru spital care se dau parintilor, ca-l voi mai vedea pe Matei conectat din nou la aparate, iarasi in acelasi pat de spital....groaznic. Insa din fericire dupa o "cura" de tratamente Matei si-a revenit. Toate testele de virusi, bacterii sau infectii au iesit negative. Ni s-a spus ca, probabil, a fost vreo bacterie care sub tratamentul imediat aplicat a fost distrusa si din cauza asta a facut asa febra.
In prezent, lui Matei i s-a scos si singurul antibiotic pe care il mai lua, deci i-au ramas doar cateva siropuri si pastile pe care le ia in fiecare zi, de dimineata pana seara, in total 5 tipuri de medicamente, oricum mult mai putine decat lua cand am iesit din boxa. Ceea ce este bine.
Lucrul care ne-a bucurat, dar, in acelasi timp, ne-a speriat putin, a fost acela ca doctorii au decis ca Matei evolueaza bine, acum la 3 luni dupa transplant, si pe data de 23 decembrie Matei este programat sa i se scoata cateterul. Este un pas foarte important. Dupa aceea, vom veni probabil o data la fiecare 2 saptamani pentru control.
Cand Matei a auzit ca o sa i se scoata cateterul, el, mititelul, stia ca dupa acest moment, urmeaza sa venim acasa, insa i-am explicat ca vom mai ramane cateva luni de zile pentru siguranta, pana ce doctorii vor hotari ce e mai bine de facut.
Daca l-ati fi auzit pe Matei cand imi spunea "tati, dupa ce-mi scoate cateterul...poate nu a sa mai imi spui: Matei nu mai fa aia, fii atent la aia....ai grija de aia...." Am ramas mut. Imi dau seama cat de mult ne-a ascultat in tot ce-am facut aici si cat de mult a inteles ce are el de facut. Este absolut remarcabil. Si mi-a mai spus "tati, acum dupa ce-mi scoate cateterul, uite de aici (si-mi arata locul) o sa pot sa dorm si pe burtica..." iar eu l-a intrebat "Mati, dar chiar asa de mult ti-a lipsit sa dormi pe burtica pt ca am crezut ca asa cum dormeai tu nu a fost chiar asa de rau..." iar el zice "da, tati, chiar mi-a lipsit sa dorm pe burta, ca imi placea..." Nu-mi venea sa cred ca un lucru atat de banal pentru noi, pentru el este atat de important si ca a tinut minte acest aspect, dar mai presus de toate, ca a ascultat in aceste 9 luni de cand are acel cateter, sa nu doarma pe burta si sa aiba grija de el. Abia acum, daca aveam vreo indoiala (desi nu am) imi dau seama ca Matei e inteles perfect tot ce i s-a intamplat si ca nu va uita vreodata prin ce a trecut.